Pentru unii sezonul ăsta este cel mai prost sezon de schi din istorie,mileniu etc…o fi aşa pe dealurile Sinăii sau ale Postăvarului, pe văile Dorului/Prahovei/Doftanei…prin munţi este ALTFEL…
Zăpadă mai stabilă ca acum în perioada asta, adică ianuarie-februarie nu am mai întălnit demult…Am băgat Valea Cerbului de n ori, Morar, Mălin ,Pripon şi Alba…cu un Morar pe pudră de zile mari, comparabil poate doar cu pudra din Mălăieşti care am ratat-o, da a prins-o Octavian în ianuarie…
Singura problema, minoră din punctul meu de vedere este lipsa zăpezii sub 1400/1300m…în rest văile au zăpada bună, mai tare, mai moale, mai cu pudră mai fără, depinde de temperaturi,precipitaţii etc.
Acum lipsa zăpezii, sub 1400m pentru mine este un avantaj…cum nu prea îmi place să alerg de bună voie, accesul pe văi se face acum cu o bucată bună de trail running…Cum din păcate/fericire m-am calificat la UTMB (Ultra Trail du Mont Blanc (170 km/10 000m dif. nivel), lipsa zăpezii vine ca o mănuşă pentru mine, îmbinând plăcutul, adică schiu, cu utilu, adică alergatu’ fără rost prin păduri. Numai în ultimile trei ture-Cerb/Morar/Mălin de săptămâna trecută am reuşit un frumuşel +5000m dif. nivel la deal…
Acum cât va conta povestea asta o să vedem în filmuleţu’ de la vară…din august din Chamonix…Pentru mine este bătălia Berlinului…un drum care a început cu operaţiunea Barbarossa (Marathon 7500)…echipa Lampa de sudură, eu şi Şmendre. Am ţinut aproape de locul 5 până la ultima trecere pe la Omu (Cp 13)…acolo generalul caniculă mi-a venit de hac…am băgat un somnic de 3h…şi am terminat în final pe locul 11 în 26h 20 min. Vina înfrăgerii îmi aparţine mie exclusiv, Şmendre fresh şi determinat ar fi creat probleme locurilor 5 sau poate chiar 4…http://time-it.ro/2015/Marathon7500/
După Barbarossa, Moscova, a urmat dezastru de la Stalingrad…în august, în Rodopi la Persenk (132km +5600 m dif. nivel)…aveam toate mijloacele să obţin un rezultat bun-ploua, era frig…exact cum îmi place mie…până la km 90 am fost acolo…cu ,,băieţii,, locul 9 la general şi 3 la MV +35….din păcate o rosătură urâtă între picioare, de la faptul că am dat uitat să mă dau cu cremă…a transformat totul în dezastru…cam pe stilul armatei germane la Stalingrad…o victorie care părea la îndemână s-a transformat într-o înfrăngere ruşinoasă, PRIMUL ABANDON LA UN CONCURS, ŞI SPER CĂ ŞI ULTIMUL. Führer-ul, Geo a reuşit un excelent loc 6, la feminin …locurile 3-6 fiind la bătaie de cam 1h diferenţă…http://persenk-ultra.com/index_en.html
A urmat Kursk adică Transylvania Trail Traverse …din păcate aici problema era clară de la început…cum din motive personale (tata în spital) nu am putut să iau startul la Dracula (110 km cu 8000m), îmi era clar că la Vlad Ţepeş (52 km cu 4200m) o să fiu carne de tun, mai ales că am venit la start 50km de acasă pe motocicletă dimineaţa cu 5 min inaintea startului…Până la urmă a fost aşa, şi nu prea…am terminat pe locul 3 într-un final, pe o căldură ce îmi amintea de marathon 7500…http://transylvaniatrail.ro/en/live-timing/
Cam asta ar fi istoria…urmează bătălia Berlinului, adică UTMB…unde am câteva arme ,,minune,, cu care sper să îmi asigure un rezultat onorabil …armele ar fi adidasi, nutriţia şi nu în ultimul rând Compresiile de la compressport…
Despre adidasi şi haleală cu alta ocazie….
Compresiile de cvadriceps şi gambă (http://www.compressport.ro/cumpara/compres-cvadriceps-4quad-3471404 şi http://www.compressport.ro/cumpara/r2-race-recovery-3471419 am descoperit că sunt senzaţionale la schi atât la deal cât şi la vale…practic din ianuarie nu a fost tură în care să nu le port…la deal îţi măreşte rezistenţa la efort, mai ales la ture lungi de peste 5h…iar la vale sunt incredibile, mai ales cele cvadriceps prin modul cum susţine musculatura, mai ales după ce ai băgat denivelări de +1000m la deal…Modul cum gestionează acidul lactic este impresionant…pot da lejer 500m dif. nivel la vale fără oprire în condiţii de zăpadă variabilă, fără să ajung la clasicele crampe şi cârcei datoraţi poziţiei izometrice a schiorului pe coborâre. O altă caracteristică excelentă este izolaţia termică, lucru probat în câteva ture la minus 15-20 grade…Că compresiile funcţionează fără doar şi poate am verificat într-un mod simplu…am avut pe un picior compresii şi pe celălalt pielea de la mama natura….am aplicat poziţia ou, de coborâre, izometrie, exerciţiu clasic de sală…iar rezultatul a fost fără discuţie spectaculos…cărcei care îi simţeam pe piciorul fără compresii nu se regăseau pe cel cu compresii.
De încheiere…staţi liniştiţi…prin munţi este zăpada…cum ajungi la ea este alta poveste … care nu are legătură cu lumea mică şi murdară a lui Sârbu&Copos&Oprea ;)…
